MO/Prabhupada 0230 - Conform cu civilizația vedică, există patru diviziuni ale societății



Lecture on BG 2.1-5 -- Germany, June 16, 1974

Aceasta a fost o discuție între Arjuna și Kṛṣṇa pe câmpul de bătălie de la Kurukṣetra. Subiectul discuției era că deși bătălia trebuia să se desfășoare, Arjuna, când a văzut că "de cealaltă parte sunt rudele mele", cum pot să le omor? Kṛṣṇa l-a sfătuit că "Toată lumea trebuie să își execute datoriile prescrise fără a ține cont de pierderea sau câștigul personal." Conform cu civilizația vedică, există patru diviziuni ale societății. Aceleași diviziuni se aplică oriunde în lume. Este foarte natural. La fel cum dacă ne studiem propriul corp, putem observa capul, brațul, abdomenul și picioarele, în mod similar, în societate trebuie să existe o clasă de oameni care ar trebui considerați creierul, o altă clasă de oameni ar trebui să existe pentru a proteja societatea de pericole, o altă clasă de oameni experți în a produce grâne și a acorda protecție vacilor și a face comerț. Și ultima clasă de oameni, adică cei care nu pot lucra ca și creierul, nici ca protector de pericole, nici să producă grâne sau să acorde protecție vacilor, ei sunt numiți śūdra. Așa cum nu poți evita pentru a avea corpul complet creierul, brațele, stomacul și departamentele care se ocupă cu mișcarea și munca.

Arjuna aparținea grupului de oameni care era destinat să acorde protecție societății. Deci când Arjuna a refuzat să lupte, când Arjuna a refuzat să lupte, în acel moment Kṛṣṇa l-a sfătuit că "Este datoria ta să lupți." În general nu e deloc bine să ucizi, dar când există un inamic, un agresor atunci să omori agresorul, nu este un păcat. Cealaltă tabără pe câmpul de luptă de la Kurukṣetra, au devenit agresorii taberei lui Arjuna. Acesta este cadrul din Bhagavad-gītā. Adevăratul scop este instruirea lui Arjuna în cunoașterea spirituală.

Cunoașterea spirituală înseamnă în primul rând să înțelegem ce este spiritul. Dacă nu știi ce este spiritul, atunci unde este cunoașterea spirituală? Oamenii sunt foarte preocupați de acest corp. Asta se numește materialism. Dar când înțelegi ce este spiritul și te porți în consecință, asta se numește spiritualitate. Arjuna ezita să lupte deoarece în cealaltă tabără existau persoane cu care avea relații corporale. Deci între Arjuna și Kṛṣṇa are loc o discuție, dar era o discuție prietenească. Arjuna a înțeles că simpla discuție prietenească nu poate rezolva problema, de aceea a devenit discipolul Lui. Arjuna s-a predat lui Kṛṣṇa, śiṣyas te 'ham śādhi māṁ prapannam: (BG 2.7) "Dragul meu Kṛṣṇa, gata cu discuțiile prietenești. Acum devin discipolul Tău. Te rog salvează-mă prin instruire. Ce trebuie să fac?" Și în acest moment Kṛṣṇa îl sfătuiește pe Arjuna după cum urmează: śrī-bhagavān uvāca. Se spune aici ... Cine îi vorbește lui Arjuna? Autorul sau cel care a înregistat Bhagavad-gītā. Bhagavad-gītā a fost vorbită de Kṛṣṇa. E vorba de o discuție între Kṛṣṇa și Arjuna înregistrată de Vyāsadeva și mai târziu scrisă într-o carte. La fel cum atunci când vorbim, înregistrăm și apoi este publicat ca o carte. De aceea în această carte se spune, bhagavān uvāca. Vyāsadeva este cel care a scris-o. El nu spune, "Eu spun." El spune, bhagavān uvāca - "Și Suprema Personalitate a Divinității a spus."