MO/Prabhupada 0382 - Comentariu la Dasavatara Stotra



Purport to Sri Dasavatara Stotra -- Los Angeles, February 18, 1970

Apoi următoarea încarnare este Vāmana, piticul. Domnul Vāmana a apărut în fața lui Bali Mahārāja. A fost și aceasta o înșelăciune. Bali Mahārāja a cucerit toate planetele universale, iar semizeii au fost tare deranjați. Deci Vāmana Mahārāja ... Vāmanadeva a mers la Bali Mahārāja, cum că "Tu dă-mi niște pomană. Eu sunt brāhmaṇa. Am venit să cerșesc de la tine. "Așa că Bali Mahārāja a spus:" Da. Îți voi da." Deci, El dorea doar trei pași de pamânt. Deci, cu un pas, întregul univers a fost străbătut în sus, și cu celălalt pas și cealaltă jumătate a fost acoperită. Apoi, la cel de-al treilea pas Bali Mahārāja a spus: "Da, acum nu mai este loc. Pune-ți picioarele pe capul meu. Capul meu e încă aici." Deci Vāmanadeva a fost foarte mulțumit de sacrificiul lui Bali Mahārāja. El a renunțat la toate pentru Domnul. Deci el este una dintre marile autorități. Dintre cele douăsprezece autorități, Bali Mahārāja este una dintre autorități, pentru că el a sacrificat totul pentru a-l satisface pe Domnul.

Și următorul este Paraśurāma. Paraśurāma, de douăzeci și una de ori a făcut un masacru propagandă pentru uciderea tuturor regilor kṣatriya. Regii kṣatriya erau foarte necinstiți pe vremea aceea, așa că i-a ucis de douăzeci și una de ori. Au fugit pe aici și pe acolo. Și din istoria lui Mahābhārata se înțelege, că la acea vreme, unii kṣatriya au fugit și s-au adăpostit în partea europeană. Și proveniența indo-europeană vine de la acei kṣatriya. Aceasta este istorie, informațiile istorice din Mahābhārata. Următoarea încarnare este Domnul Rāma. El a luptat cu Rāvaṇa, care avea zece capete. Așa că ...

Și următoarea încarnare este Balarāma. Balarāma este fratele mai mare al lui Kṛṣṇa. El este încarnarea lui Saṅkarṣaṇa, următoarea expansiune a lui Kṛṣṇa. Așa că El era foarte alb la ten, și purta haine albastre, și cu plugul Său era, uneori era supărat pe râul Yamunā, și a încercat să usuce râul Yamunā. Acea descriere este redată aici. Și Yamunā, temându-se de El, a fost de acord cu propunerea lui Balarāma. Iar următoarea încarnare este Domnul Buddha. Domnul Buddha, El a cenzurat principiile vedice. Prin urmare, El este considerat a fi ateu. Oricine nu este de acord cu principiile vedice, el este considerat a fi ateu. La fel cum cineva care nu crede în Biblie, ei sunt numiți păgâni, în mod similar, cei care nu acceptă principiile vedice, ei sunt numiți atei. Deci, Lordul Buddha, deși El este încarnarea lui Kṛṣṇa, El a spus că "Eu nu cred în Vede". Care a fost motivul? Motivul era de a salva săracele animale. Pe acele timpuri, oamenii sacrificau săracele animale sub pretenția că sunt sacrificii vedice. Deci, persoanele demonice, care doresc să facă ceva sub protecția autorității. La fel cum un mare avocat are protecție legislativă de a face o anumită lege ilegală. În mod similar, demonii sunt atât de inteligenți încât profită de ordinele scripturilor ca să facă tot felul de prostii. Deci, aceste lucruri se petreceau. În numele sacrificiului vedic, ei ucideau multe animale. Deci, Domnul a avut o mare compasiune pentru aceste sărace animale, și El a apărut precum Domnul Buddha, iar filozofia Sa a fost nonviolența. Filozofia sa a fost atee, pentru că El a spus că "nu există Dumnezeu. Această combinație a materiei este o manifestare, voi dezasamblați elementele materiale, totul va fi vid, și nu va exista nici un simț al plăcerii și al durerii. Aceea este nirvāṇa, scopul final al vieții. "Aceasta a fost filozofia Lui. Dar, de fapt, misiunea Lui era de a opri uciderea animalelor, pentru a opri oamenii de la atâtea activități păcătoase. Deci, Domnului Buddha de asemenea i se oferă aici rugăciuni. Deci oamenii vor fi surprinși că Domnul Buddha este desemnat a fi ateu, și totuși vaiṣṇavii, ei oferă rugăciunile lor respectuoase Domnului Viṣṇu (Buddha). De ce? Pentru că un vaiṣṇava știe cum Dumnezeu acționează pentru scopurile Sale diferite. Alții, ei nu știu asta.

Următoarea încarnare avatār este Kalki. Asta urmează să se petreacă în viitor. Kalki avatāra va apărea la sfârșitul acestei epoci, Kali-yuga. Epoca lui Kali-yuga, durata acestei epoci mai are încă, vreau să spun, va fi împlinită în 400.000 de ani. Deci, la sfârșitul lui Kali, asta înseamnă în ultima etapă, după aproximativ 400.000 de ani, va apărea încarnarea lui Kali. Acest lucru este prezis în literatura vedică, așa cum apariția Domnului Buddha a fost prezisă de asemeni în Śrīmad-Bhāgavatam. Și Śrīmad-Bhāgavatam a fost compus acum cinci mii de ani, iar Domnul Buddha a apărut acum aproximativ 2.500 de ani. Prin urmare, apariția Domnului Buddha a fost prezisă cum că la începutul lui Kali-yuga va apărea Domnul Buddha. A fost o predicție și așa s-a și împlinit. În mod similar, există o prezicere despre Kalki avatāra, și aceea va fi, de asemenea, împlinită. Deci în acel moment, treaba Domnului Kalki va fi pur și simplu de a ucide. Nu vor fi instrucțiuni. Ca și ... În Bhagavad-gītā, Domnul Kṛṣṇa a dat instrucțiuni în forma lui Bhagavad-gītā. Dar la sfârșitul lui Kali-yuga, oamenii vor fi atât de tare degradați că nu va mai exista posibilitatea de a le da nici o instrucțiune. Ei nu vor putea nici măcar să înțeleagă. În acel moment singura armă va fi ca să-i omoare. Și cine este ucis de Domnul, el este de asemenea mântuit. Aceasta este calitatea atoate-milostivă a lui Dumnezeu. El ori protejează ori ucide, rezultatul este același. Deci, aceasta va fi ultima etapă a acestei Kali-yuga, după care, din nou, Satya-yuga, epoca religiozității, va începe. Acestea sunt afirmațiile literaturii vedice.