RO/Prabhupada 0630 - Nu sunt motive de lamentare, pentru că sufletul este veșnic



Lecture on BG 2.28 -- London, August 30, 1973

Devotat: Traducere "Toate ființele create sunt nemanifestate la început, sunt manifestate în starea intermediară și sunt din nou nemanifestate când sunt anihilate. Atunci de ce este nevoie să te lamentezi?"

Prabhupāda: Deci sufletul este etern. Deci nu există niciun motiv de lamentare deoarece sufletul va continua să existe. Chiar și atunci când corpul este distrus, nu apare niciun motiv de lamentare. Chiar și pentru cei care nu cred că "nu există suflet; nu exista nimic la început..." Deci la început nu a existat nimic la început, iar la mijloc a fost manifestat. Apoi din nou nu a existat nimic. Deci de la nimic la nimic, de ce trebuie să ne lamentăm? Acesta este argumentul pe care Kṛṣṇa îl dă. Din ambele puncte de vedere, nu trebuie să te lamentezi. Atunci?

Pradyumna: (comentariu) "Chiar dacă de dragul argumentului, acceptăm teoria ateistă, tot nu există niciun motiv de lamentare. În afara existenței separate a sufletului, elementele materiale sunt nemanifestate înainte de creație. Din această stare subtilă de nemanifestare apare manifestarea. Așa cum din eter este generat aerul, din aer este generat focul, din foc este generată apa; iar din apă se manifestă pământul. Din pământ, apar diferite tipuri de manifestări..."

Prabhupāda: Acesta este procesul creației. Din eter, apare cerul, apoi aerul, focul, apa și pământul. Acesta este procesul creației. Da.

Pradyumna: "Să luăm ca și exemplu un zgârie-nor mare care este manifestat din pământ. Când este demolat, manifestarea devine din nou nemanifestată și rămâne în ultimul stagiu ca și atomi. Legea conservării energiei se menține, dar de-a lungul timpului lucrurile devin manifestate și nemanifestate. Aceasta este diferență. Apoi care este motivul de lamentare fie în stagiul manifestat sau nemanifestat? Într-un mod sau altul, chiar în stagiul nemanifestat, lucrurile nu sunt pierdute. Atât la început cât și la sfârșit toate elementele sunt în starea de nemanifestare, și doar în partea de mijloc ele sunt manifestate, iar acest lucru nu face nicio diferență materială adevărată, Dacă acceptăm concluzia vedică așa cum a fost afirmată în Bhagavad-gītā (2.18) (antavanta ime dehāḥ) Aceste corpuri materiale sunt netrainice de-a lungul timpului (nityasyoktāḥ śarīriṇaḥ) , dar sufletul este etern, atunci trebuie să ne amintim mereu că acest trup este ca o haină. Prin urmare de ce să ne lamentăm pentru schimbarea hainei? Corpul material nu are o existență faptică în raport cu sufletul etern. Este ceva asemănător cu un vis. Într-un vis, putem crede că zburăm în cer sau stăm într-o trăsură ca și un rege, dar când ne trezim, putem vedea că nu suntem nici în cer, nici așezați într-o trăsură. Înțelepciunea vedică încurajează realizarea de sine și a neexistenței corpului material. Prin urmare în ambele cazuri, fie că o persoană crede în existența sufletului sau nu crede în ea, nu există niciun motiv de a ne lamenta pentru pierderea corpului."