RO/Prabhupada 0899 - Dumnezeu însemnă fără competitor. Dumnezeu este unul singur. Nimeni nu este mai puternic decât El



730415 - Lecture SB 01.08.23 - Los Angeles

Traducere: "O Hṛṣīkeśa, stăpân al simțurilor și Dumnezeu al dumnezeilor, Tu ai eliberat-o pe mama Ta, Devakī, care a fost, mult timp, ținută prizonieră și hărțuită de invidiosul rege Kaṁsa, și pe mine și pe copii mei dintr-o serie de pericole constante."

Prabhupāda: Aceasta este poziția devotaților, aceea că Devakī, care este mama lui Kṛṣṇa... Nu este o femeie obișnuită. Cine poate deveni mama Supremei Personalități a Divinității? Doar cel mai avansat devotat, ca urmare Kṛṣṇa a acceptat să devină fiul ei. În viața lor anterioară, soțul și soția s-au supus unor austerități severe, și când Kṛṣṇa a apărut în fața lor și a vrut să le ofere o binecuvântare, ei și-au dorit un fiu asemenea lui Dumnezeu. Și unde există o altă persoana care să fie egală cu Dumnezeu? Asta nu este posibil. Dumnezeu însemnă că nu are egal, nu există cineva care să-i fie superior. Asamordhva. Acela este Dumnezeu. Pentru Dumnezeu nu există competitor, nu se poate ca "Tu să fii Dumnezeu, eu să fiu Dumnezeu, el să fie Dumenzeu." Nu. Sunt câini, nu sunt Dumnezeu. Dumnezeu însemnă fără competitor: unul singur. Dumnezeu este unul singur. Nimeni nu este... asamordhva. Nimeni nu îi este superior. Nimeni nu ii este egal. Toți îi sunt inferiori. Ekale īśvara kṛṣṇa āra saba bhṛtya (CC Adi 5.142). Singurul stăpân este Kṛṣṇa, Dumnezeu, și toți sunt servitori. Nu contează, chiar dacă este vorba de Brahmā, Viṣṇu sau Śiva, mari, mari semizei. Și ce să mai vorbim de ceilalți?

Śiva-viriñci-nutam (SB 11.5.33). În śāstra se spune că i se oferă respect de către Domnul Śiva și Domnul Brahmā. Ei sunt cei mai importanți semizei. Semizeii există. Deasupra oamenilor sunt semizeii. Așa cum noi, ca și ființe umane, suntem deasupra creaturilor inferioare, deasupra animalelor, în mod similar, deasupra noastră sunt semizeii. Și cei mai importanți semizei sunt Domnul Śiva și Domnul Brahmā. Domnul Brahmā este creatorul acestui univers și Domnul Śiva este distrugătorul acestui univers. Iar Domnul Viṣṇu este menținătorul. Domnul Viṣṇu este Kṛṣṇa Însuși. Pentru menținerea acestui univers există trei guṇas, sattva-guṇa, rajo-guṇa, tamo-guṇa. Fiecare dintre ei a preluat conducerea unui departament. Domnul Viṣṇu a preluat departamentul sattva-guṇa, Domnul Brahmā a preluat departamentul rajo-guṇa, Iar Domnul Śiva a preluat departamentul tamo-guṇa. Ei nu sunt sub influența acestor guṇa. Așa cum administratorul unei pușcării nu este prizonier. El este ofițerul care controlează. În mod similar, Lord Śiva, Lord Viṣṇu, Lord Brahmā, deși controlează fiecare departament, ei nu sunt sub departamentul pe care-l controlează. Să nu facem greșeala asta. Hṛṣīkeśa, Kṛṣṇa este controlorul suprem. Hṛṣīka. Hṛṣīka înseamnă simțuri. Noi ne bucurăm de simțuri, dar, în cele din urmă, controlorul este Kṛṣṇa. Să presupunem că asta este mâna mea. Pretind că aceasta este mâna mea. "Îți voi trage un pumn în..." Sunt foarte mândru. Dar eu nu sunt controlorul. Controlorul este Kṛṣṇa. Dacă El retragere puterea de acțiune a brațului tău, vei deveni paralizat. Deși pretinzi: "Este mâna mea. O voi folosi." Când este paralizată, nu poți să faci nimic. Ca urmare, eu pot folosi acest braț prin grația lui Kṛṣṇa, dar eu nu sunt controlorul. Acesta este conștiința de Kṛṣṇa. De aceea, un om rezonabil va gândi că, până la urmă, dacă această mână este controlată de Kṛṣṇa, atunci ea este menită pentru Kṛṣṇa. Este o înțelegere de bun simț.