RO/Prabhupada 1069 - Religia presupune ideea de credință. Credința se poate schimba - sanatana-dharma nu



660219-20 - Lecture BG Introduction - New York

Deci sanātana-dharma, după cum s-a menționat mai sus, Domnul Suprem este sanātana, și locuința transcendentală care este dincolo de cerul spiritual, aceasta este de asemenea sanātana. Entitățile vii sunt de asemenea sanātana. Deci asocierea dintre Domnul Suprem sanātana și entitățile vii sanātana în reședința eternă sanātana este ţelul suprem al formei umane de viață. Domnul este atât de bun cu entitățile vii pentru că entitățile vii sunt fiii Domnului Suprem. Domnul afirmă sarva-yoniṣu kaunteya sambhavanti mūrtayo yāḥ (BG 14.4). Fiecare entitate, fiecare tip de entitate vie... Există diferite tipuri de entități vii conform cu karma lor, dar Domnul spune că este tatăl tuturor entităților vii, și de aceea Domnul descinde pentru a rechema aceste suflete condiționate, căzute înapoi la sanātana-dhāma, în cerul sanātana, pentru ca entitatea vie sanātana să poată fi repusă în poziția sa sanātana în eternă asociere cu Domnul. El Însuși vine în diferite încarnări. El Își trimite servitorii confidențiali ca fii, asociați sau ācārya pentru a recupera sufletele condiționate.

Prin urmare sanātana-dharma nu este un proces religios sectarian. Este funcția eternă a entităților vii eterne în relație cu eternul Domn Suprem. Sanātana-dharma înseamnă eterna ocupație. Śrīpāda Rāmānujācārya a explicat cuvântul sanātana ca "acel lucru care nu are nici un început și nici un sfârșit". Și când vorbim de sanātana-dharma trebuie să acceptăm bazat pe autoritatea lui Śrīpāda Rāmānujācārya că nu are început și nici sfârșit. Cuvântul religie este puțin diferit de sanātana-dharma. Religia presupune ideea de credință. Credința se poate schimba. Cineva poate să aibă credință într-un anumit proces și apoi şi-o poate schimba și să adopte alta. Dar sanātana-dharma înseamnă ceea ce nu poate fi schimbat, ceea ce nu poate fi schimbat. La fel cu apa și lichiditatea. Însuşirea de a fi lichid nu poate să dispară din apă. Căldura și focul. Căldura nu poate să dispară din foc. Similar, funcția eternă a eternei entități vii, cunoscută ca sanātana-dharma, nu poate să dispară. Nu poate să dispară. Trebuie să descoperim care este funcția eternă a entități vii eterne. De aceea când vorbim de sanātana-dharma, trebuie să acceptăm bazat pe autoritatea lui Śrīpāda Rāmānujācārya că nu are început și nici sfârșit. Ceea ce nu are nici început, nici sfârșit nu poate fi ceva sectarian sau limitat. Când ținem o conferință despre sanātana-dharma, oamenii care aparțin religiilor temporare pot să considere în mod greșit că avem de-a face cu ceva sectarian. Dar dacă aprofundăm acest subiect și examinăm în lumina științei moderne, va fi posibil să vedem sanātana-dharma ca fiind ocupația tuturor oamenilor din lume, nu, a tuturor entităților vii din univers. Credințele religioase non-sanātana au poate începuturi în analele societății umane, dar nu poate exista o istorie a sanātana-dharmei pentru că ea se confundă cu istoria entităților vii. În ce privește entitățile vii, aflăm de la autoritățile din śāstra că entitatea vie nu se naște și nu moare. În Bhagavad-gītā este spus clar că entitatea vie nu a fost născută vreodată și nici nu va muri vreodată. Ea este eternă, indestructibilă și continuă să trăiască dupa distrugerea corpului său material temporar.